Schmitz Cargobull, distins cu premiul ”International Trailer Award 2027″
Schmitz Cargobull, distins cu premiul ”International Trailer Award 2027″
Schmitz Cargobull a primit premiul „International Trailer Award 2027″ pentru soluția flexibilă de transport multi-temperatură.
Semiremorca frigorifică S.KO CITY, echipată cu noua unitate de refrigerare S.CU mt-DualEvap, permite transportul flexibil al mărfurilor în zone de temperatură diferite, la înălțimea completă a spațiului interior de încărcare — o soluție care a convins juriul internațional de experți și a adus companiei una dintre cele mai prestigioase distincții din industrie.
Schmitz Cargobull a fost premiată cu titlul International Trailer Award 2027, la categoria „Body” (caroserii). Juriul internațional de experți a acordat premiul combinației dintre caroseria frigorifică S.KO CITY și unitatea de refrigerare mt-DualEvap S.CU, soluție dezvoltată special pentru cerințele transportului urban de alimente și distribuție. Cu un punctaj de 86,5 puncte, sistemul a obținut cel mai ridicat rating din concurs, impunându-se în fața a numeroși competitori internaționali.
„Premiul confirmă faptul că integrăm în dezvoltarea produselor noastre cerințele pe care clienții trebuie să le rezolve zilnic, aducând pe piață soluții de transport inovatoare și practice”, a declarat Andreas Schmitz, CEO al Schmitz Cargobull. „Prin S.KO CITY și S.CU mt-DualEvap, oferim o soluție care face transportul de distribuție cu temperatură controlată mai flexibil și mai economic. Mulțumirile mele speciale se îndreaptă către echipele care au dezvoltat această soluție și au reușit să o aducă în producție.”
Două zone de temperatură, un singur vehicul
Compactă și deosebit de manevrabilă, semiremorca S.KO CITY, în combinație cu unitatea S.CU mt-DualEvap, permite transportul flexibil al unor mărfuri cu cerințe termice diferite în cadrul aceluiași vehicul. Acest lucru este posibil datorită celor două zone longitudinale cu control independent al temperaturii, care pot fi adaptate în funcție de rute variabile și de volumele de încărcare specifice fiecărei curse. Soluția sprijină astfel casele de expediție și companiile de logistică în eficientizarea transporturilor de distribuție și în optimizarea gradului de utilizare a flotei.
Concept de evaporator integrat, fără compromisuri de spațiu
Un element central al sistemului S.CU mt-DualEvap este conceptul de evaporator integrat. Întrucât nu mai este necesar un evaporator suplimentar montat pe plafon, se păstrează înălțimea completă a spațiului interior al semiremorcii, iar capacitatea de încărcare disponibilă poate fi exploatată fără restricții. În același timp, sistemul asigură un control termic fiabil chiar și în condițiile solicitante ale transportului de distribuție, caracterizat prin deschideri frecvente ale ușilor și numeroase operațiuni de încărcare/descărcare. Tocmai combinația dintre zonele de temperatură reglabile flexibil, fluxul de aer eficient și spațiul de încărcare complet utilizabil a convins juriul.
Despre premiu
International Trailer Award este acordat o dată la doi ani de revista de specialitate Truck & Trailer Welt, împreună cu un juriu european de experți, recompensând inovațiile remarcabile din industria internațională a semiremorcilor și a caroseriilor, la mai multe categorii.
Despre Schmitz Cargobull
Schmitz Cargobull este liderul european în producția de semiremorci pentru transportul mărfurilor cu temperatură controlată, mărfuri generale și vrac, fiind totodată un pionier în soluțiile digitale pentru serviciile dedicate semiremorcilor și conectivitatea îmbunătățită. Compania produce, de asemenea, unități de refrigerare pentru caroseriile frigorifice ale semiremorcilor destinate transportului de mărfuri cu temperatură controlată. Printr-o gamă completă de servicii — de la finanțare, furnizare de piese de schimb, contracte de service și soluții de telematică, până la comercializarea vehiculelor second-hand —, Schmitz Cargobull își sprijină clienții în optimizarea costului total de utilizare (TCO) și în procesul de transformare digitală.
Fondată în 1892 în regiunea Münsterland din Germania, compania de familie produce anual aproximativ 50.000 de vehicule, cu peste 6.000 de angajați, și a generat o cifră de afaceri de aproximativ 2,16 miliarde de euro în anul financiar 2024/2025. Rețeaua sa internațională de producție cuprinde fabrici în Germania, Lituania, Spania, Turcia, România și Marea Britanie.





Post Comment