×

Finanțare integrată pentru clienții MAN: MAN Financial Services se lansează în România

MAN Financial Services

Finanțare integrată pentru clienții MAN: MAN Financial Services se lansează în România

MAN Financial Services se lansează în România, oferind clienților MAN o gamă completă de soluții de finanțare și de asigurare integrate sub aceeași marcă. Această lansare reprezintă un pas important în angajamentul MAN de a susține dezvoltarea și performanța afacerii clienților săi.

MAN Financial Services România face parte din TRATON Financial Services, divizia de servicii financiare a Grupului TRATON. Această structură îmbină o fundație comună solidă, valorificând sinergiile și experiența vastă, rămânând în același timp aproape de nevoile clienților prin soluții personalizate pentru marca MAN.

„Prin MAN Financial Services valorificăm forța TRATON Financial Services, oferind în același timp clienților noștri soluții specifice mărcii. Acest cadru ne permite să sprijinim transportul sustenabil și să răspundem cerințelor pieței”, spune Bianca Niste, Managing Director Black Sea – MAN Financial Services. Împreună cu echipa sa, Bianca Niste va conduce activitatea MAN Financial Services în România.

„Obiectivul, MAN Financial Services este sa fie mai mult decât un furnizor traditional de finanțare. Ambiția noastră este să devenim un partener care înțelege provocările industriei de transport si raspunde concret la nevoile acesteia.

Beneficiem de expertiza internațională a TRATON Financial Services, pe care o adaptăm specificului pieței locale pentru a construi o gamă completă de instrumente financiare menite să susțină investițiile și dezvoltarea sustenabilă a afacerilor clienților noștri pe termen lung”, adaugă Bianca Niste.

Vlad Oprișescu, director vânzări vehicule comerciale noi al MHS Truck & Bus, subliniază importanța strategică a lansării: „Cu MAN Financial Services putem oferi acum soluții de business integrate pentru întreaga noastră gamă de produse. Acest parteneriat ne consolidează capacitatea de a fi alături de clienții noștri prin servicii personalizate și este esențial pentru succesul nostru comercial. Colaborarea strategică și operațională cu Bianca Niste și echipa sa ne va îmbunătăți și mai mult pachetul de servicii oferit. Avem alături de noi un partener de încredere, cu experiență, care oferă sprijin dedicat clienților noștri.”

Echipa MAN Financial Services România își desfășoară activitatea în București, în același sediu cu MHS Truck & Bus, pentru a fi cât mai aproape de clienți.

Share this content: