
MAN Lion’s Coach este “Autocarul Anului 2020”
MAN Lion’s Coach este “Autocarul Anului 2020”
Un juriu de jurnaliști de specialitate din 22 de țări au ales noul autocar MAN Lion’s Coach ca fiind “Autocarul Anului 2020”. Juriul a fost impresionat de concept, de raportul cost-eficiență, confort, fiabilitate și de designul distinctiv MAN.
Noul autocar MAN Lion’s Coach a câștigat prestigiosul titlu de “Autocarul Anului 2020”, premiul fiind decernat în deschiderea evenimentului Busworld 2019, desfășurat la Bruxelles. Cei 22 de jurnaliști de la publicații prestigioase de profil din Europa au fost impresionați de conceptul general, de utilitate, de eficiența în ceea ce privește costurile de operare, de confort și fiabilitate.
Premiul “Autocarul Anului” se decernează de trei decenii și este considerat ca fiind cel mai important premiu internațional din industrie. La începutul lunii septembrie, cei 22 de membri ai juriului au putut testa intensiv toate modelele înscrise în competiție în cadrul testului internațional de la Sibiu.
După o săptămână de teste în diferite condiții și numeroase discuții tehnice, juriul a decis că autocarul MAN Lion’s Coach este câștigătorul clar al titlului “Autocarul Anului 2020”.
Juriul a fost impresionat și de calitatea materialelor din interior, de motorizare, dar și de echipările disponibile pe acest autocar, în special sistemele care vin în ajutorul persoanelor cu handicap.
“Autocarul Anului 2020” se bucură deja de o creștere a vânzărilor pe piețele importante din Europa și este autocarul oficial al unor echipe de top din fotbalul european precum FC Bayern Munchen, Paris Saint-Germain sau naționala Germaniei.
Post Comment