×

Autocamion fără autorizație specială sancționat cu 34.000 lei

Autocamion fără autorizație specială sancționat cu 34.000 lei

[useful_banner_manager banners=9 count=1]

Un autocamion de 29 m lungime, 3,93 m lățime, 4,5 m înălțime și  în greutate (atestată de documentele de însoțire ale autocamionului) de 94,25 tone a fost depistat astăzi, 05.07.2017, de către Agenția de Control și Încasare (ACI) Calafat, pe sensul de ieșire din țară, fără autorizație specială de transport.

Sancțiunea aplicată a fost în valoare de 34.000 lei.

Precizăm că limitele maxime admise pentru a circula pe rețeaua rutieră din România fără autorizație specială de transport sunt de 16,5 m lungime, 2,55 m lățime, 4 m înălțime și 40 tone greutate. Pentru orice depășiri ale acestor valori firmele de transport trebuie să solicite CNAIR autorizație specială de transport.

[useful_banner_manager banners=26 count=1]

Agenția de Control și Încasare (ACI) Calafat, pe sensul de ieșire din țară, și-a început activitatea în data de 29.06.2017 și în doar 24 de ore, reprezentanții DRDP Craiova au constatat contravenții și aplicat sancțiuni în valoare de 37.300 lei și tarife de 2000 EURO, conform prevederilor legale.

SURSA: CNAIR

Share this content:

Post Comment