×

Amenda de 11.600 Euro pentru nerespectarea timpului de conducere si odihna

Amenda de 11.600 Euro pentru nerespectarea timpului de conducere si odihna

Ofițerii de poliție olandezi au oprit un camion frigorific în regiunea Zeeland-Brabant (în Flandra) pentru o verificare de rutină și au apărut atât de multe nereguli din analiza tahografului încât acestia au scris un raport de doua pagini. Raport, care s-a soldat cu o amendă de 11.600 de euro. Pe scurt, în două săptămâni de condus consecutiv, adică din 31 octombrie, șoferul nu a respectat niciodată regulile privind timpul de conducere și de odihnă.

De exemplu, nu a efectuat niciodată odihna zilnică consecutivă de cel puțin nouă ore, astfel încât timpul săptămânal de condus a fost depășit cu șaisprezece ore și timpul de condus pentru două săptămâni cu aproape 20 de ore. Printre alte nereguli, șoferul camionului nu a marcat punctele de trecere a frontierei. După cum prevede legea olandeză privind vehiculele din afara UE, vehiculul nu a putut pleca înainte ca amenda să fie plătită.

Share this content:

Post Comment